Ca să poată fi realizată modernizarea unei străzi este implicit necesară realizarea anterioară a rețelelor de utilități respectiv de apă, canalizare, curent electric, iluminat public, gaze naturale și bineînțeles internet.
Realizarea canalizării nu se mai poate face decât în sistem divizor, adică apele pluviale trebuie să circule separat de cele menajere prin așa numitele rigole. Mai mult decât atât canalizarea este funcțională doar de la un anumit număr de consumatori în sus. Realizarea acesteia poate fi făcută doar în baza unui proiect al întregului sistem ce trebuie să deservească o zonă întreagă, un cartier în ansamblul lui. Pe multe străzi, fiind private, primăria nu poate face, legal, investiții acolo nici măcar de proiectare. Soluția rămâne exproprierea drumurilor și de-abia apoi studiu de fezabilitate, proiectarea canalizării și în final realizarea ei. Pentru toate acestea trebuie bani iar singura sursă de finanțare a rămas bugetul local al primăriei sau dezvoltatorii imobiliari. Lucrurile devin realizabile atunci când vorbim de blocuri și complicate când vorbim de construcția unei câtorva case. Revenind la titlul materialului este evident că, până la modernizarea unei străzi, sunt mulți pași care depind de posibilitatea de finanțare. Susțin în continuare asfaltările provizorii pentru cartierele în dezvoltare măcar și doar pentru arterele principale. Este singura soluție realistă care scoate un cartier în dezvoltare din noroi.
Mircea Trifu 2021