Creșterea veniturilor în România ultimilor ani a făcut ca piața imobiliară a orașului Alba Iulia să devină una dinamică, vie, caracteristică unui municipiu în plină dezvoltare.
Dacă prețurile apartamentelor noi s-au stabilizat în jurul sumei de 1000 de euro/ mp, în schimb, prețurile terenurilor intravilane au crescut în intervalul 2019-2020 cu peste 25 la sută. Au crescut considerabil și prețurile la case, atât la cele din oraș, cât și a celor din localitățile învecinate, trendul fiind, în continuare, unul ascendent.
Iată câteva repere care ar putea să vă ajute în evaluarea, aproape de realitate, a unui imobil situat în Alba Iulia.
Prețuri la terenuri în Alba Iulia anul 2021.
În zona Alba Iulia-Micești, pe partea stângă, prețurile pentru o parcelă de 500 mp sunt minim 65 de euro/ mp iar pe partea dreaptă nu sunt parcele sub 55 de euro/ mp...Marea problemă este că nu prea mai sunt oferte de vânzare decât foarte puține, cererea fiind mult mai mare...Preocuparea multora de a construi și a vinde, case individuale, single sau cuplate, este un factor principal care duce la creșterea prețurilor terenurilor.
În zona Dealul Furcilor, între str. Izvorului și str Brândușei, nu se mai găsesc parcele de 500, 600 de mp sub 85 de euro/mp iar în zona Dinamită prețul a trecut de 100 de euro/mp.
O creștere interesantă a prețurilor terenurilor s-a înregistrat și în jurul străzii Emil Racoviță, din cartierul Ampoi 3, unde prețul a depășit 80 de euro/mp pentru terenurile situate pe străzi cu apă, gaz și curent electric, " amenințarea" primăriei că se va realiza rețeaua de canalizare a stârnit mulți cumpărători să achiziționeze terenuri în zonă.
Zona Schit rămâne cea mai " vânată" de cei care construiesc case individuale cuplate (celebrele duplexuri) prețurile ajungând aici și la 150 de euro/mp la parcelele de 400, 500 mp.
Randamentul obținut de către dezvoltatori, fie ei persoane fizice sau firme, este între 30% și 50% el fiind chiar mult mai mare atunci când vine vorba de cei care construiesc locuințe colective, adică blocuri, fiindcă în majoritatea cazurilor ele se construiesc cu finanțarea chiar de către beneficiari..Pentru construcția unui bloc cu 24 de apartamente Alba Iulia - sunt necesari cca. 150.000 de euro pentru achiziția unui teren de 1000 de mp care să permită, urbanistic, un nivel de minim P+3, apoi se calculează aproximativ 550 de euro mp pentru construcția suprafeței utile adică 24 ap.× 550 euro/mp× 48 mp(suprafața medie a unui apart).
Datorită faptului că vânzarea apartamentelor începe încă din faza de roșu a construcțiilor, prin avansuri de 30%, construcția devine finanțată de cumpărări în proporție de minim 60%, randamentul ajungând la peste 100%!!!.
Acesta este, practic, resortul pentru mirajul construcției de blocuri..Evident că mai sunt unele ajustări ale profitului care sunt datorate unor cheltuieli neprevăzute ce se pot ridica la maxim 100.000 euro.
Unul din motivele creșterii prețurilor, la terenuri Alba Iulia și case Alba Iulia, îl reprezintă și numărul mare al celor care-și vând apartamentele ca să cumpere o casă.
Cu siguranță că urmează un an interesant pe piața imobiliară a orașului Alba Iulia în care statistica de 550 de locuințe noi construite anual va atinge un nou record.
Mircea Trifu