TERENURI DE VÂNZARE ÎN ALBA IULIA

  Interesul pentru terenuri în orașul Alba Iulia a fost mereu în creștere chiar înainte de 1990, adică în perioada comunistă. Mica burghezie, provenită din conducerea P.C.R. și a securității, trebuia oarecum să se remarce de restul populației și acest lucru se putea face prin calitatea locuinței.

  O casă la curte a reprezentat chiar și în acele vremuri simbolul bunăstării. Începând cu anii 90', când cumularea de proprietăți nu a mai fost îngrădită de lege, au început investițiile în terenuri.
   Legea 18, cea care i-a reîmproprietărit pe cei deposedați  în anii 50 a dat startul competiției și al tranzacțiilor imobiliare cu terenuri Alba Iulia.
  Dacă la începutul anului 2000 se găseau ușor terenuri între Alba Iulia și Micești sau la Schit cu 1 euro/mp următorii 7 ani au dus prețurile la o medie de 80 de euro/ mp în aceste zone, ba chiar pentru terenurile pentru blocuri s-au plătit la începutul anului 2008 și 230 de euro/ mp. După înjumătățirea valorilor, între  2009 și 2011,  a urmat un trend crescător iar în 2021 putem vorbi de prețuri similare cu anul 2007. Interesant este faptul că prețurile pentru terenurile de bloc sunt încă inferioare raportate la anul 2008. Siguranța pieței terenurilor este dată de prudența băncilor în ceea ce privește creditarea terenurilor dar mai ales de limita geografică a orașului Alba Iulia. Anticipez în următorii 5 ani o " îmbumbare" a cartierelor în dezvoltare pe orizontală, o creștere a calității construcțiilor, a finisajelor. Zona pe care aș miza cel mai mult în ceea ce privește dezvoltarea explozivă este zona din jurul străzii Ana Aslan completată de toată zona Podei, platoul de deasupra Pieței din Cetate.  Aici, în cadrul PUZ-ului Șeigău, se va întâmpla miracolul dezvoltării urbane armonioase, aceasta este opinia mea. Nu în ultimul rând aș paria pe explozia prețurilor în " Șmecherli Hills" 
   Mircea Trifu în 2022